Sexul cireşilor
by Jeanette Winterson
Description:
Primul ananas este adus în Anglia de către John Tradescant, în timpul domniei lui Charles I. Mulţimea de gură-cască îl priveşte ca pe un miracol, neputând să se hotărască între dubiu înfricoşat şi veneraţie. În aceeaşi zi, un băiat îşi dă seama că va deveni explorator. Aşa începe viaţa lui Jordan, printre mirosurile grele ale Tamisei, pe malul căreia îşi meştereşte micile corăbii de lemn.
Mama lui adoptivă, Femeia cu Câini, este o creatură monstruoasă, cu un vocabular pestriţ şi o slăbiciune pentru prostituate – „singura femeie din literatura engleză suficient de încrezătoare încât să folosească mizeria ca accesoriu“, după cum o caracterizează chiar autoarea. O viaţă de familie dusă în zona grotescului tandru, o poveste de un suprarealism firesc, căci insolitul intră în ordinea lucrurilor. Jordan pleacă în căutarea cărărilor nebătute, a speciilor neştiute şi a Celei de-a Douăsprezecea Prinţese Dansatoare, periplu în care va afla mai întâi poveştile surorilor ei.
Scriitoarea denunţă legile patriarhale ca insuficiente, mincinoase şi pline de cruzime, aducând în prim-plan personaje bisexuale, hibride, care joacă X şi 0 în marginea tuturor tratatelor de biologie sau de morală. Neconvenţional şi şocant, "Sexul cireşilor" transformă imaginaţia în spectacol şi limbajul în pariu.
Romanele lui Jeanette Winterson sunt traduse în peste treizeci de ţări. "Sexul cireşilor" a fost recompensat cu E.M. Forster Award de către American Academy of Arts and Letters.